Angajații cu probleme de sănătate au dreptul la un concediu medical pentru a se recupera și a-și recăpăta sănătatea. Însă, există și situații, din ce în ce mai multe, în care unii angajați profită de acest drept pentru a beneficia de perioade de relaxare sau de muncă în alte state, fără a fi cu adevărat bolnavi.
A fost un subiect dezbătut intens în ședința de astăzi a Colegiului Prefectural. S-a pornit de la un caz recent, când administratorul unei firme din Buzău a reclamat la Casa de Sănătate că un angajat care se afla în concediu medical, de fapt presta un job sezonier în Norvegia.
Actuala legislație prevede doar verificarea documentelor emise de medicii prescriptori și nicidecum dacă starea de sănătate a beneficiarului de concediu medical coincide cu diagnosticul în baza căruia s-a acordat concediul.
Simona Anghel, directoarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, a mărturisit că instituția pe care o conduce nu are nici personal suficient dar nici pârghiile necesare pentru a stopa acest fenomen în județul Buzău.
Prefectul de Buzău, Liliana Sbîrnea, a propus în ședință ca situația să îi fie adusă la cunoștință, în perioada următoare, și senatoarei de Buzău, Carmen Orban, medic de profesie.
Anul trecut, cei doi consilieri din structura de control a CJAS Buzău au desfășurat 44 de acțiuni de control la furnizorii de servicii medicale, pe toate tipurile de asistenţă. Urmare a acestor acţiuni, au fost imputate, iar apoi recuperate, sume în valoare de aproape 35.000 de lei.