Zarvă mare, ieri, în jurul orei 11 noaptea, în localitatea Gura Sărății din comuna Merei. Sătenii au văzut că ies flăcări și fum din casa unui vecin al lor. Speriați, oamenii au sunat la 112, pentru a anunța nenorocirea.
Pompierii buzoieni au intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Proprietarul, cunoscut de către vecini cu probleme legate de consumul de alcool, nu se afla în locuință în momentul producerii incendiului. Acesta ar fi lăsat focul în sobă nesupravegheat, timp în care se afla în vizită la niște rude din comună.
Norocul vecinilor a fost că vântul sufla în partea opusă casei aflată în apropiere, așa că a fost evitată o catastrofă.
Nu au existat victime, însă pagubele materiale sunt mari. Practic, casa bărbatului a fost distrusă complet în urma incendiului devastator.