Gata cu parcarea de noapte. Un centru comercial și-a pus barieră. – Știri – Buzău
Unul dintre centrele comerciale din oraș își închide parcarea pe timpul nopții. Cei care își lasă mașinile acolo nu le mai pot scoate până dimineața. Probabil că proprietarii centrelor vor căuta și alte soluții pentru a elibera locurile ocupate timp îndelungat de vehiculele parcate acolo.
Dacă unii buzoieni care nu au reușit să prindă un loc de parcare rezidențială își mai lăsau mașinile peste noapte în parcările private ale unor centre comerciale mari, iată că de curând nu mai au această posibilitate.
Un astfel de centru de pe Calea Eroilor și-a pus bariere iar mașinile lăsate acolo nu mai pot ieși din parcare pe timpul nopții.
Nu ar fi o mare problemă că unii buzoieni își lasă mașinile în parcarea lor pe timpul nopții ci faptul că sunt automobile parcate acolo cu săptămânile.
Cei care locuiesc pe bulevardul Unirii Sud mai pot beneficia și de locurile de parcare de la Centrul Intermodal de Transport, ca și de cele câteva marcate proaspăt în fosta stație TransBus de la Olimpic.
Marile centre comerciale au parcări generoase, care trebuie să fie suficiente pentru cât mai mulți cumpărători iar ocuparea lor cu mașini pe perioade lungi de timp le poate produce pagube.
Cine știe, poate că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepăratat, unii dintre proprietarii acestor parcări ar putea să închirieze o parte dintre ele și să le dea destinația de parcări de reședință.