Proiecte de peste 33 de milioane lei. Trei clădiri importante din județ vor intra în reabilitare – Știri – Buzău

Conducerea Consiliului Județean Buzău a semnat, ieri, trei contracte de finanțare în valoare totală de aproximativ 33 milioane lei. Este vorba despre consolidarea și eficientizarea energetică a trei imobile aparținând Spitalului Județean de Urgență, Serviciului Județean de Ambulanță și Centrului Militar Județean.

Potrivit conducerii C.J. Buzău, după semnarea contractelor de finanțare prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, va urma etapa licitațiilor și apoi lucrările de execuție.

Intervențiile pentru creșterea eficienței energetice a celor  trei imobile vor consta în reabilitarea termică a anvelopei clădirii și a sistemului de încălzire-furnizare a apei calde, implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice sau termice, un sistem inteligent de umbrire pentru sezonul cald și montarea unor stații de încărcare pentru mașini electrice.

Din păcate, sunt șanse mici ca lucrările să înceapă chiar în acest an. Asta, deoarece urmează faza licitațiilor iar în cazul foarte probabil că vor apărea contestații, atribuirea lucrărilor se poate prelungi chiar mai bine de un an.

Sursa

🟢 Vă mulțumim! 175 cititori pentru acest articol până acum.