...

Se închide Bălcescu. Restricția va funcționa între Prefectură și Poarta Crângului – Știri – Buzău

De mai mulți ani, o hotărâre a Consiliului Local Municipal Buzău interzice temporar circulația autovehiculelor în week-end pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Interdicția este valabilă din primul week-end al lunii aprilie, până pe 31 octombrie al fiecărui an. Chiar dacă măsura nu este pe placul tuturor, buzoienii o respectă, cu mici excepții. 

Weekend-ul viitor va fi și primul din acest an în care va începe să funcționeze o hotărâre aprobată de Consiliului Local Municipal cu ani în urmă, care interzice circulația automobilelor pe segmentul dintre Casa Albă și Poarta Crângului.

Interdicția este valabilă de sâmbăta, de la ora 12, până luni dimineața la ora 4, până pe 31 octombrie 2025.

Măsura nu se aplică în cazuri excepționale, pentru autoutilitarele de intervenții ale serviciilor de utilitate publică, atunci când acestea au în funcțiune mijloacele luminoase și sonore de avertizare.

Cei care locuiesc în blocurile de pe Bălcescu pot ajunge la domiciliu prin aleile Sejarului și Crângului, pe ambele laturi ale bulevardului.

De asemenea, se poate ajunge la parcarea din spatele Colegiului Spiru Haret prin Aleea Crângului, unde sensul unic nu funcționează sâmbăta și duminica.

Sursa

🟢 Vă mulțumim! 138 cititori pentru acest articol până acum.
Noutăți
Aplicație
Sport
Politică
Trafic
Sănătate