Succes important, pentru HC, echipă care și-a adjudecat sâmbătă seară derby-ul de clasament cu Potaissa. Veniți după o săptămână grea, în care mai disputaseră miercuri un meci în Cupa României, buzoienii s-au revanșat în fața propriilor suporteri, reușind să învingă Turda, echipa de pe 2. În prima repriză Turda a condus mai tot timpul cu un gol sau două, în timp ce echipa locală a reușit să egaleze în trei rânduri, cu toate că a părut, în unele momente, secătuită de resurse fizice. La pauză, cele două echipe au încheiat la egalitate, 13-13, tot cu Buzăul venind din urmă, grație reușitei lui Bejenariu.
După pauză însă, HC a fost clar echipa mai bună. Buzoienii s-au distanțat rapid pe tabelă, conducând la un moment dat cu șapte goluri. Era minutul 55 iar partida era deja jucată. Până la final, Turda s-a mai apropiat, însă golurile oaspeților au avut doar rolul de a cosmetiza statisticile. 29-26 la final iar HC este pe podiumul ligii naționale cel puțin pentru o săptămână.
În clasament, HC mai bine ca niciodată în această perioadă. Cu 45 de puncte, Buzăul s-a cocoțat peste Minaur, echipă care joacă săptămâna viitoare tocmai cu Potaissa, un meci pe care buzoienii pot să-l vizioneze relaxați, pentru că orice rezultat îi avantajează.