Douăzeci de persoane, printre care și un copil de 7 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat ciuperci cumpărate de pe marginea drumului, în zona Ciuta, județul Buzău. Între 4 și 8 octombrie 2024, pacienții au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, prezentând simptome specifice intoxicației cu ciuperci.
„Toți pacienții au fost tratați și externați cu recomandări medicale, declarând că au consumat ciuperci cumpărate de pe marginea drumului,” a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.
Deși spitalul nu are o secție de toxicologie, medicii au gestionat cazurile ușoare de intoxicație. „Simptomele au fost minore și nu au necesitat internare. În cazuri mai grave, am fi transferat pacienții către spitale din București, cu secții de toxicologie,” a explicat Nicoleta Popescu, medic șef al UPU-SJU Buzău.
Direcția de Sănătate Publică Buzău investighează sursa ciupercilor toxice, pentru a preveni alte incidente similare.
Distribuie știrea prietenilor tăi