Protestul național al galeriilor de fotbal din România, sub sloganul „Liber să fiu ultra’!”, a intrat într-o nouă etapă. După luni de tăcere din partea autorităților și promisiuni neîndeplinite, ultrașii au decis să adopte o măsură drastică: părăsirea peluzelor și încetarea încurajărilor pentru echipele favorite.
„Peluza Crâng”, galeria echipei din Buzău, se alătură protestului. Deși vor fi prezenți la meciul cu FCSB, suporterii au ales să stea în tribune, alături de publicul general, refuzând să-și susțină echipa activ din peluză. Acțiunea lor este parte a unui protest mai amplu, la nivel național, împotriva abuzurilor forțelor de ordine și restricțiilor impuse ultrașilor.
Reprezentanții galeriei buzoiene subliniază că acest protest nu va afecta meciurile de handbal ale Gloriei și Handbal Club Buzău din Sala Sporturilor. Cu toate că fotbaliștii ar avea nevoie de susținerea lor în aceste momente dificile, ultrașii consideră că lupta pentru drepturile lor este mai importantă în acest moment.
Ultrașii din toată țara speră că prin această acțiune vor atrage atenția cluburilor și vor obține respectul și schimbările necesare în tratarea lor de către autorități.
Distribuie știrea prietenilor tăi