Mereu aproape, nicioadată acolo. HC ratează din nou final-four-ul Cupei – Știri – Buzău

HC Buzău ratează din nou la mustață careul de ași al Cupei României, fiind învinsă tot de CSM București, aceeași echipă care o scosese din cursa către trofeu și anul trecut.

Bucureștenii s-au impus meritat, după ce au condus în majoritatea timpului, având și un portar în zi foarte bună, în  Vali Petrila. De partea cealaltă, Buzăul a condus o singură dată, 17-16 în minutul 41, echipa lui Bebeshko plătind tribut numeroaselor ratări în situații de 1 la 1 cu portarul, dar și greșelilor tehnice.

Pe final, buzoienii au ratat două atacuri în superioritate, iar gazdele au înscris, moment în care s-a scris, practic, soarta meciului. Pentru buzoieni, nici conjunctura nu a fost dintre cele mai fericite, întrucât, cu atâția jucători convocați la loturile naționale, HC a avut doar două zile să prregătească meciul.

În weekend, Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” va găzdui unul dintre cele mai importante meciuri ale “Lupilor”, cel cu Potaissa. Turdenii sunt în mare formă, înregistrând un singur egal în ultimele cinci etape  În tur, HC se impunea la Turda, cu un 33 la 31, rezultat care anunța intențiile europene ale buzoienilor.

Meciul dintre HC și Potaissa se joacă sâmbătă, de la 17.30.

Sursa

🟢 Vă mulțumim! 178 cititori pentru acest articol până acum.