O dramă s-a abătut asupra familiei lui Neacșu Coman, un fost polițist cu origini buzoiene, în vârstă de 59 de ani, care s-a stins din viață la câteva zile după un accident rutier produs în seara de joi, 17 octombrie, pe drumul județean 203N, între localitățile Rușețu și Lunca.
Accidentul, inițial clasificat ca o simplă tamponare fără victime, s-a dovedit a avea urmări fatale. Familia bărbatului susține că decesul nu a fost cauzat direct de accidentul rutier, ci de complicațiile medicale grave apărute ulterior.
Neacșu Coman, care locuia în Brăila și fusese angajat la Poliția de Frontieră, s-a confruntat cu orbirea temporară din cauza farurilor unei mașini care venea din sens opus, ceea ce a dus la impact. Cei doi șoferi au decis pe loc să încheie o înțelegere amiabilă, iar polițiștii au soluționat incidentul ca o simplă tamponare, raportând doar pagube materiale.
Cu toate acestea, la trei zile după accident, pe 20 octombrie, Neacșu Coman s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Buzău cu multiple traume.
Examinarea medicală a relevat leziuni severe: politraumatism cu fracturi la cap, stern și coaste, insuficiență respiratorie și insuficiență renală. În aceeași zi, starea sa s-a deteriorat rapid, suferind un stop cardio-respirator, iar după o scurtă revenire, a intrat din nou în stop.
Decesul a survenit pe 21 octombrie, lăsând familia și apropiații în șoc și doliu.
Distribuie știrea prietenilor tăi