Astăzi, vă facem cunoștință cu un tânăr cu un parcurs remarcabil, Nichi Vasile, născut în comuna Berca, care ne impresionează prin dedicarea și modestia sa. La doar 26 de ani, Nichi a realizat mai multe decât unii într-o viață întreagă, adunând în “coșul” său de realizări numeroase reușite care demonstrează pasiune și devotament.
Cu studii solide la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și o carieră începută în cadrul IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), drumul lui Nichi este abia la început.
Devotat programului EFdeN cu rezultate promițătoare
Mai mult decât atât, Nichi este membru activ al organizației EFdeN, un ONG important care sprijină tinerii să devină lideri și inovatori în diverse domenii. Alături de echipa EFdeN, tânărul din Berca s-a implicat în proiecte ambițioase și a susținut inițiative în urbanism, arhitectură, inginerie, comunicare și sănătate, aducând contribuții valoroase în fiecare dintre acestea.
EFdeN=FAMILIE
Implicat în zeci de activități de mediu, urbanism și dezvoltare pentru tineri în anii petrecuți la EFdeN și datorită efortului său constant, Nichi a ajuns să ocupe rolul de People Manager în cadrul organizației, o recunoaștere binemeritată pentru un tânăr cu viziune și determinare.
O pasiune incredibilă pentru voluntariat în diverse domenii
Pe lângă activitatea sa profesională și implicarea în ONG, Nichi este și un pasionat voluntar. A participat la maratoane și alte evenimente de sprijin comunitar, obținând rezultate notabile. Curajul și spiritul său de aventură sunt inspiratoare, arătând cum un „puștan” al generației de azi poate realiza lucruri extraordinare prin voință și dedicare.
Vă invităm să descoperiți câteva momente din povestea lui Nichi Vasile și să priviți imaginile ce ilustrează momente din parcursul său impresionant. Ne mândrim cu tineri ca el și ne angajăm să continuăm să aducem în atenția publicului oameni valoroși, care fac o diferență în comunitățile lor.
Mult succes, Nichi! Suntem alături de tine!
“În colective frumoase, se formează oameni frumoși“
Ce tare! Mulțumesc!
Chiar vreau să spun că e un boost de moral foarte bun. Apreciez
Multe se datorează părinților, colegilor de muncă și prietenilor apropiați. În colective mișto, cresc oameni mișto!
Plăcut surprins, tânărul a transmis un mesaj în care a lăsat de înțeles că multe dintre reușitele sale se datorează sprijinului părinților, colegilor de muncă și prietenilor apropiați. „În colective frumoase, se formează oameni frumoși!”
Nu uitați să instalați aplicația noastră de pe Google Play (DESCARCĂ ACUM) pentru știri de ultimă oră, radar meteo în timp real, horoscop zilnic, locuri de muncă, alerte meteo și notificări pentru cutremure! Totul este gratuit!
Preluarea de conținut – Citește politica noastră
Distribuie știrea prietenilor tăi
felicitari copil frumos succes pe mai departe
bravo nichi
un baiat deosebit bravo buzauonline.ro asa da am descarcat aplicatia voastra va salut cu maxim respect din berca
baiat destept 🙂
fericiti de parintii lui