Sâmbătă după-amiază, aproximativ 1.000 de buzoieni s-au adunat în Piața Daciei pentru a participa la un protest organizat de AUR Buzău, în contextul nemulțumirilor față de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din decembrie și față de actuala putere.
Protestul a început la ora 14:00, iar participanții au afișat steaguri tricolore și pancarte cu mesaje precum:
- „Democrație”,
- „Turul 2 înapoi”,
- „Jos Guvernul Ciolacu 2”.
Mesajele liderilor și reacția mulțimii
Discursurile liderilor locali ai AUR, senatorul Marius Roman și consilierul județean Cozmin Dinu, au fost primite cu entuziasm de mulțime, care a scandat lozinci împotriva Guvernului și a cerut respectarea votului cetățenilor. Aceștia au acuzat autoritățile că încearcă să submineze democrația și să reducă la tăcere vocile critice.
Incidentul camerei live din Piața Daciei
După publicarea articolului de către redacția noastră, în care am atras atenția asupra modificării cadrului camerei live de pe Hotel Pietroasa, mulțimea a ales să se așeze exact în zona restricționată de filmare. Protestatarii au scandat mesaje împotriva manipulării din presă și au cerut transparență din partea autorităților locale.

„Astăzi, o nouă măgărie a avut loc în Buzău. Primarul Constantin Toma a decis să schimbe focusul camerei live amplasate pe Hotelul Pietroasa. Este un gest de toată jena, care demonstrează cât de puțin îi pasă de cetățeni”
,a declarat Cozmin Dinu.
Mesaje precum „Presa mincinoasă ne manipulează” și „Unde e presa? Unde e?” au răsunat în Piața Daciei. Mulți participanți și-au exprimat frustrarea, considerând că o parte a presei locale acționează la comanda autorităților.
Citește articolul publicat în premieră de buzauonline.ro legat de camera live din Piața Daciei : Dictatură de Buzău: Cum vrea primăria să „ascundă” protestul de la ora 14 din Piața Daciei
Participare impresionantă
Atmosfera din piață a fost una plină de energie și determinare, de la copii mici purtați pe umeri de părinți până la vârstnici care au venit să își exprime nemulțumirea. Protestatarii au subliniat importanța respectării valorilor democratice și a drepturilor cetățenești.



Ce au spus oamenii
La marșul de pe Bulevardul Unirii, am luat câteva reacții rapide de la curioșii aflați pe margine, care priveau cu o oarecare bucurie manifestația:
Reporter: Ce părere aveți despre acest protest? Cum vi se pare?
C.P.: Am ajuns întâmplător pe Unirii, dar știam câte ceva despre un protest organizat pe la prefecturi. Legat de protest, mi se pare în regulă, este un drept fundamental, și mă bucur că oamenii au ieșit.
O altă doamnă, care a participat alături de soțul său, ne-a spus:
Reporter: Vă alăturați protestului sau doar curiozitate?
N.B.: Cu siguranță, ne alăturăm protestului, atât eu, cât și soțul meu. Facem acest lucru pentru viitorul nostru.
Reporter: Mulți, puțini… Cum vi se pare numărul participanților?
N.B.: Sunt mulțumită. Este un prim pas către normalitate, normalitatea de a spune ce te macină, ce te doare. Mă bucur că suntem aici.
Alți tineri au declarat că sunt nemulțumiți de actuala clasă politică buzoiană, care nu le oferă șansa de a avea un loc de muncă bine plătit.
Poziția redacției BuzauOnline.ro
Noi, cei din echipa BuzauOnline.ro, rămânem dedicați obiectivității și adevărului, fără a favoriza nicio parte. Vom continua să relatăm evenimentele așa cum se desfășoară, fără manipulări sau omisiuni. Este responsabilitatea noastră să aducem informații corecte și transparente buzoienilor.
Doamne ajută tuturor!