Pe 11 noiembrie, la ora 17:00, Teatrul “George Ciprian” din Buzău va găzdui conferința “Să Creștem Generații Sănătoase”, parte dintr-un turneu național dedicat unui proiect educațional și legislativ unic în România. Inițiativa aparține Dr. Alina Epure, fondatoarea Nutribalance, în colaborare cu Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare.
Conferința “Să Creștem Generații Sănătoase” la Teatrul “George Ciprian” din Buzău
Eveniment deschis publicului, gratuit!
Conferința este dedicată administrației publice, cadrelor didactice și medicale, dar și părinților, elevilor și tuturor celor preocupați de un stil de viață sănătos și educație de calitate.
Proiectul “Să Creștem Generații Sănătoase!”, lansat la Palatul Parlamentului, a fost deja prezentat în peste 20 de județe, cu sprijinul Comisiei pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități.
Invitați din București
Dr. Alina Epure – fondatoarea Nutribalance și inițiatoarea proiectului, doctor în științe medicale și autoare de cărți despre nutriție, va împărtăși din vasta sa experiență.
Cercetător științific Dr. Ing. Fiz. Camelia Petrescu – membră a Academiei Oamenilor de Știință din România, cu roluri semnificative în proiecte de cercetare interdisciplinare.
Psiholog Andrada Stan – specialist în gerontologie și geriatrie la Institutul Național “Ana Aslan”.
Personalități locale prezente la eveniment
Mai mulți lideri și profesioniști locali vor lua cuvântul, printre care:
- Lucian Romașcanu – Președintele Consiliului Județean Buzău
- Oana Matache – Viceprimar al Municipiului Buzău
- Prof. Daniela Palcău – Inspector Școlar General al Județului Buzău
- Prof. Cristina Drugă – Inspector Școlar de Matematică
- Prof. Cristina Iuliana Iacob – Director la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret”
- Dr. Alina Iordache – Medic pediatru la clinica IVY Kids
- Psiholog Silvia Butu – Psihoterapeut
- Costică Mersoiu – Antrenor la echipa de rugby CSM Gloria Buzău
Moderatorul evenimentului
Conferința va fi moderată de Lavinia Bădeanu, de la Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare, fondatoare a Centrului de Excelență “Emil Palade”.
Despre Proiect
Proiectul “Să Creștem Generații Sănătoase!” propune introducerea “Educației Stilului de Viață” în programa școlară, de la grădiniță până la învățământul superior, și pune accent pe:
- Educarea publicului despre impactul stilului de viață asupra performanței, fie că este vorba despre alimentație, somn, relații sociale, gestionarea stresului sau activitate fizică.
- Colectarea și analiza datelor pentru a crea protocoale personalizate în funcție de vârstă, cu scopul de a îmbunătăți rezultatele obținute în domeniul educației și sănătății.
Evenimentul promite să fie o sursă de inspirație și cunoaștere, oferind acces gratuit tuturor participanților interesați.
Redacția Buzău Online încurajează astfel de evenimente.Ne poți contacta pe adresa redacției!
Distribuie știrea prietenilor tăi